Skip navigation

Blogul asta si-a pierdut scopul. Presupunand ca a avut unul vreodata.

Stilul se va schimba. Continutul se va schimba. Numele se va schimba.

M-am mutat AICI.

Anunțuri

S-a deschis ( pana duminica, 22 noiembrie inclusiv ) targul de carte de toamna Kilipirim 2009. Nush care e titulatura exacta, don’t really care anyway. M-am dus in vreo doua zile pe-acolo ( nu mi-au ajuns banii pentru un singur raid printre tarabe ) si am fost orientat spre zona macho a literaturii in tot ce am cumparat.

Ca de exemplu Hemingway ( „Batranul si marea”, editia cartonata de la Polirom ), cu barbatii lui stoici, seducatori, macho, laconici si impenetrabili, dar undeva in spatele evenimentelor care ii conduc. Ca de exemplu Irvine Welsh ( „Porno” ), scotianul in cartile caruia eroii sunt niste anti-eroi, niste drogati, si/sau niste ratati, intotdeauna membri ai clasei de jos, huligani, etc. Ca de exemplu Sam Savage ( „Firmin” ). Ok, poate asta nu, dar oricum, e vorba despre un sobolan care-si doreste sa fie barbat, so why not?

Si mai ales ca de exemplu Charles Bukowski ( „Femei” ), in al carui roman semi-auto-biografic personajul central e un alcoolic afemeiat, un fel de satír literat ( de altfel si seamana fizic ), pe langa care Henry Miller pare o domnisoara din pension.

Un soi de bonus, la final:

A fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi nu s-ar povesti.

A fost odata un copil care facea tot ceea ce facea din pura placere de a face, nu pentru a primi recompense, materiale sau sociale. Un copil care nu se pricepea la jocurile adultilor, la intelectualizarile si rationalizarile lor, la strategiile si la manipularile lor, la codul bunelor maniere sau la teama fata de figuri autoritate. Un copil care, in inocenta lui, era de un narcisism perfect, care nu-si disimula trairile si emotiile de teama sa nu se profite de ele, care-si urmarea dorintele, simple cum erau, cu sinceritate si fara ocolisuri, care pentru altii putea foarte bine sa para „crud” sau „rau” – dar ce sunt astea altceva decat niste simple cuvinte?

Un copil care nu cunoscuse ce inseamna cuvintele „vina” sau „regret”, „repros” sau „obligatie”. Un copil pentru care scopul era unul si acelasi lucru cu mijloacele. Un copil care nu cunoscuse semnificatia cuvantului „trebuie” dar o stia prea bine pe cea a cuvantului „vreau”.

Dupa care au venit oamenii mari si l-au domesticit, l-au dresat. L-au invatat ce e frica, ca exista consecinte la actiunile lui, ca nu este suficient de bun pentru ceilalti, asa, in simplitatea si in forta lui naturala. Au transformat raul care curgea puternic si direct intr-o balta mocirloasa, plina cu idei preconcepute, plina cu propriile lor temeri si complexe, plina cu responsabilitati sintetice. Si fostul copil a invatat ca trebuie sa se schimbe ca sa poata tine pasul cu adultii, ca sa nu mai fie neajutorat. A invatat ca exista favoruri care trebuiesc castigate pupandu-i in fund pe cei de la care pot fi primite, ca cea mai sigura cale intre doua puncte este cea mai intortocheata cu putinta, ca alegerile celor din jurul sau trebuiesc luate personal si ca orice are legatura cu el sau se va rasfrange asupra lui, indiferent de circumstante, si ca orice ar face, niciodata nu va fi suficient de bun.

Fostului copil i s-a spus sa taca din gura si sa-si ascunda toate cuvintele intr-o tacere mincinoasa, ca sa nu-i supere pe cei mari. Cuvintele lui s-au schimbat si ele intr-o muzica disonanta, cantata de instrumente vechi, dezacordate, false. Din cand in cand, insa, vocea copilului se mai aude ca un ecou, si asta ma face sa cred ca el inca mai exista. Trebuie sa fie, trebuie sa mai existe undeva, oriunde. Si stiu ca odata gasit, ar inceta sa mai planga.

Asta vara toata mass-media a vuit de vestea ca echipa emisiunii Top Gear filmeaza un episod in Romania. Ziaristii s-au strans ca in fata unui mesia in jurul celor trei prezentatori: Jeremy Clarkson, Richard Hammond si James May, s-a zvonit ceva de niste filmari, undeva pe transfagarasan si in jurul Casei Poporului, publicul s-a extaziat de ideea ca un episod din cea mai vizionata emisiune auto se va filma in Romania, promisiunile unei editii interesante a Top Gear existau.

Cum a aratat Romania in viziunea celor de la Top Gear?
1. Clarkson: „You would imagine that coming here in a car that costs 168.000 pounds is like turning up in Sudan in a suit that’s entirely made of food”. 0-1 pentru Top Gear
2. Calatoria celor 3 incepe in Mamaia. Unde englezii raman inmarmuriti de colectia de masini de fitze din fata hotelului Rex. Scorul ramane acelasi.
3. Pe o harta aproximativa a Romaniei este aratat traseul pe care il au de urmat cei 3. Cateva orase principale sunt prezentate pe harta: Constanta, Bucuresti, Pitesti si destinatia… Transilvaniei. „Transilvaniei ce?” veti intreba. Ei bine, se pare ca englezilor le-a scapat din vedere si existenta genitivului din gramatica limbii romane. Scor egal: Romania – Top Gear, 1-1.
4. O dacia sandero intrece pe autostrada soarelui bolizii celor 3, un Aston Martin DBS Volante, un Ferrari California si un Lamborghini Gallardo Spyder. Romania 2 – Top Gear 1.
5. Pe sistemul GPS al masinii lui James May nu exista harta Romaniei. May se opreste sa afle indicatii de la cativa trecatori romani. Engleza acestora este execrabila. 2-2.
6. Nici romana lui May,invatata dintr-un ghid de conversatie englez-roman nu este prea recognoscibila. 3-2.
7. Clarkson si Hammond, ajunsi primii – evident – in fata Casei Poporului raman fara cuvinte la vederea Casei Poporului. 4-2. Reuniti cu May profita de ocazie ca sa faca niste ture cu masinile prin tunelele de sub edificiu.
8. Ajunsi intr-un bar, dupa prima zi de calatorie, cei trei vizioneaza la un ecran ceea ce ei denumesc „a local version of Top Gear”. Versiunea autohtona prezinta, din nou, Dacia Sandero, si este in limba bulgara ( ?!?!?! ). 4-3. In plus gagica care o prezinta e cam naspa si e imbracata prost. 4-4.
9. In ziua a doua, cei 3 englezi strabat si autostrada Bucuresti – Pitesti. Dupa care raman fara autostrada. 4-5 si felicitari pentru Ministerul Transporturilor!
10. Caravana opreste pentru ca Clarkson ii face cadou lui May o Dacia Sandero. Cadoul e apreciat foarte mult de May: „This is the essence of a car. That’s a superb gift!” Scor egal: 5-5!
11. Un tir face Sandero-ul nou al lui May praf. May intra intr-o discutie cu soferul tirului. „I don’t know what he’s telling me in hungarian ( ?!?!?! ) or whatever…” 5-6 pentru Top Gear.
12. Clarkson descopera un caine maidanez la cinci pasi de piciorul lui. 5-7.
13. Cei trei pasesc in „gipsy country”, dupa vorbele lui Hammond. Totul in jur devine rustic inapoiat ca in filmul Borat: carute, cai, șatre de țigani, drumuri neasfaltate, praf. 5-8.
14. Puradeii si localnicii inconjoara masinile de parca n-ar fi vazut una in viata lor. Brusc, comparatia cu Sudan-ul pare justificata. Clarkson li se adreseaza direct: „Gipsies, did you hit that man in the back?” 5-9 si mi-e rusine.
15. Dupa o noapte petrecuta in masini, pentru ca n-au gasit niciun motel sau pensiune ( sau asa pretind ), englezii strabat un drum plin de gropi si hartoape spre Transfagarasanul mult asteptat. Masinile trepideaza ingrozitor. 5-10 si inca o data multumiri Ministerului Transporturilor.
16. Cei 3 ajung in final la Transfagarasan. Imaginea ii copleseste. „This is the most amazing road I’ve ever seen”, exclama Clarkson. „It looks like every great corner from every great racetrack in the world has been knitted together to create one unbroken great ribbon of automotive perfection.” 6-10.
17. Cursa intre britanici incepe, totul in panorama impresionanta a transfagarasanului. Un „Oh, that’s havenly!” sincer iese din gura lui Clarkson. 7-10.
18. Soseaua e impecabila. „This road is getting better and better. THIS is the best road in the world!”
19. Clarkson incheie finalul traseului montan: „Romania! Thank you for having us. And can we stay… for ever?” 8-10.

Per total, Romania a iesit cu o imagine corecta, pe alocuri distorsionata voit, intr-o ignoranta sau nepasare fortata ( vorbim maghiara si slavona, suntem pe aceeasi pozitie cu Sudanul ), pe alocuri fiind accentuate partile negative ( tigani, comune uitate de tehnologie, gropi in mijlocul soselelor, carute cu fiare vechi, maidanezi – dar pe toate astea le avem, cu astea defilam in Europa ), pe alocuri fiind omise niste parti bune care ar fi meritat sa fie mentionate: peisajele care-ti taie rasuflarea, cladirile vechi ale Bucurestilor, romancele 😛 , etc.

Cu toate astea, e clar ca cei trei s-au simtit bine, si au facut pana la urma un lobby macar interesant, daca nu pozitiv, Romaniei. Astept acum cu interes sa vad cum o sa le strice Elena Udrea &co toata munca.

PS: cel mai tare m-a deranjat, in final, nu prezentarea facuta de emisiune Romaniei, ci un moment pe care cred ca am si vrut sa-l uit la modul subconstient. In timp ce Hammond si Clarkson stateau pe treptele Casei Poporului, un roman i-a anuntat ca in curand se vor intalni cu un demnitar roman, secretarul general al Camerei Deputatilor. Indiferent ca secretarul general era sau nu un pasionat de masini, ceea ce reiese din filmare este un alt „romanism”: un demnitar important roman ii primeste pe niste gazetarasi doar pentru ca sunt straini, atractia pentru straini a tuturor politicienilor romani fiind comparabila doar cu cea a nepotelului al carui unchi vine din strainatate cu cadouri. Cersetoria.

Daca s-ar duce Cristian Tudor Popescu in Marea Britanie l-ar gazdui prim-ministrul sau Regina? I-ar durea in fund de el.

Tocmai am aflat ca „Happier” a lui Tal Ben-Shahar a fost tradus si un romana, sub titlul „Fii Fericit!”, la editura Curtea Veche. ( E un tren pe care Editura Trei l-a pierdut, din pacate ).

Cartea este una exceptionala ( review-ul meu il gasiti aici ) si maine dimineata mi-o voi cumpara si in limba romana ( nu in ultimul rand sunt curios cum a fost tradusa ).