Tocmai am auzit la tv o reclama pentru coca-cola. Textul reclamei: “Sarbatorile vin. Sarbatorile vin. Sarbatoreste Craciunul cu… coca-cola!” For Santa’s sake! E OPT NOIEMBRIE! Ce urmeaza? “Paste Fericit” in august? Daca incep de pe acum sa aud colinde cantate de Hrusca pe la tarabele dintre Cocor si magazinul Unirea, simt ca o sa ies in strada cu mitraliera sa impusc trecatori inocenti.

=================

Am aflat de aici ca o grupare non-guvernamentala – miscarea raeliana – doreste sa faca un aeroport pentru aterizarea extraterestrilor pe pamant, chiar in Romania. In opinia liderului roman, Toma-Cristian Marinescu, al miscarii, posibilul aeroport ar putea relansa turismul national, international si chiar intergalactic in la noi in tara.

Imaginati-va un vulcanian in vizita la Dracula Park. Sau un klingonian fugarit de o haita de maidanezi prin centrul vechi al Bucurestilor. Ca wookies, cum era Chewbacca din “Razboiul Stelelor”, deja avem. Vad zilnic cate unul prin mijloacele de transport in comun.

Din pacate, Elena Udrea n-a aprobat planul, desi tot ea a ales sloganul “Romania, the land of choice”. Acum ar fi putut fi un slogan complet, de exemplu “The land of choice for psychotic people.”

=================

Joe Perry, chitaristul principal al trupei Aerosmith a anuntat ca Steven Tyler, solistul trupei a parasit trupa si a intrerupt orice fel de contact ceilalti membri ai trupei. Trist. Foarte trist. Mai ales ca Aerosmith era una din cele trei trupe pe care as fi vrut sa le vad macar o data live. ( Si in cazul celorlalte doua, sansele fiind excluse, atat pentru Guns N’ Roses sa se refaca in formula initiala, cat si pentru Freddie Mercury sa invie. )

“Happier” este genul de carte care ar trebui sa fie facuta lectura obligatorie in scoala, in loc de basina aia de manual de Educatie Civica, fata de care, singurul interes pe care-l manifestam cand eram in clasa a 5-a, consta in a desena pozele din el. “Happier” n-are poze. Are, in schimb, forta de a deslusi ce reprezinta fericirea pentru oameni, care sunt cateva din miturile neadevarate ale societatii despre fericire, si cum putem face ceva pentru a ne schimba fundamental modul de a ne privi viata, de a ne privi pe noi insine si de a aduce schimbarea.

“Happier” nu e o carte de self-help, nu ofera “10 retete complete de a fi fericit azi”, nu ofera pilule magice si schimbari fara efort. Pentru ca schimbarile fara efort, de cele mai multe ori, dau rezultate doar pentru cateva zile, sunt o spoiala a unor probleme profunde sau a unei perspective gresite. Tal Ben-Shahar intelege ca fericirea este un lucru subiectiv, care depinde de la persoana la persoana si de la cultura la cultura. Cu toate astea, insa, oamenii ca specie au o psihologie comuna, moduri de a functiona care sunt descifrabile, identificabile din punct de vedere empiric. Iar Ben-Shahar, profesor de psihologie pozitiva la Universitatea Harvard, are stiinta de partea lui, si, in afara de stiinta, mentori ca Nathaniel Branden, Martin Seligman sau Marva Collins.

Cateva din ideile de baza din cartea asta:
1. Fericirea este un proces infinit nu un stagiu, nu un punct definibil, nu o destinatie la care sa se poata ajunge. Fericirea este o resursa nelimitata.

2. Vi s-a intamplat sa lucrati mult timp la un proiect care sa va aduca doar sictir si nesatisfactie, iar in final, desi v-ati imaginat ca veti fi fericiti, va dati seama ca realizarea nu reprezinta nimic pentru voi, de fapt?

Una din greselile frecvente pe care le fac oamenii este mentalitatea de “rat-racer”, care sacrifica lucruri care le ofera placere si satisfactie in prezent, pentru lucruri neplacute, dar cu o satisfactie imaginata in viitor. Sacrificarea placerii momentului pentru recompensa viitorului duce, in final, la nefericire, iar rasplata din viitor este doar confundata cu fericirea.

3. Vi s-a intamplat sa va dedicati exclusiv placerii prezentului, negand perspectiva viitorului, si, cu toate astea viata sa vi se para goala si lipsita de sens?

O alta greseala frecventa a oamenilor este mentalitate hedonistului, polul opus al “rat-racer”-ului. Hedonistul face greseala de a considera ca viata este un sir neintrerupt de placere, si isi priveaza, astfel, viata de insemnatate, de un scop mai inalt decat satisfacerea dorintei din momentul asta.

4. Asteptarea ca viata sa fie un sir neintrerupt de moment fericite, care sa contina si insemnatate si emotii pozitive este falsa si, pe termen lung, nu duce decat la nefericire.

5. Emotiile, sentimentele noastre sunt cele care stau la baza tututor actiunilor noastre. Sunt atat un scop, cat si un mijloc.

6. A avea scopuri si chiar a le atinge nu garanteaza fericirea sau ducerea unei vietii care sa insemne ceva. Ne putem stabili scopuri de a obtine rezultate materiale sau validare din partea altora, si cu toate astea sa simtim ca ducem o existenta in deriva. Scopurile noastre trebuie sa fie generate de noi, nu de asteptarile si standardele societatii.

7. A fi idealist inseamna, de fapt, a fi realist, intrucat felul in care suntem noi alcatuiti ne cere sa credem in idealuri, ne provoaca sa cautam un sens al propriei noastre vieti pentru a putea duce o existenta fericita.

8. La fel cum a manca felul nostru de mancare favorit in fiecare zi ne face sa-l uram la un moment dat, capacitatea noastra de a ne bucura de o anumita actiune pe care o facem are limitele sale.

9. Nu ne acordam suficient timp pentru a actiona. Doar reactionam la mediu. Ar trebui sa ne cream realitatea, nu doar sa fim marionetele ei.

10. Nu exista dragoste neconditionata.

Multe din ideile cartii par, la prima vedere, de bun simt. Dar, parafrazandu-l pe Voltaire, “Common sense is not so common.” Lucru care se remarca mai ales in capitolul despre intimitate si relatii. Singura problema a carti este ca, pe final, autorul incepe sa repete aceleasi idei sub formulari diferite, ceea ce poate deveni plictisitor. Cu toate astea, acest mic defect poate fi trecut cu vederea, considerand informatia de valoare inestimabila care se afla in cartea asta.

Nota: 10/10 si un foarte proaspat loc I in topul cartilor citite de mine

In final, cateva citate:

“Time is a zero-sum game, a limited resource. Life is too short to do only what we have to do; it is barely long enough to do what we want to do.”

“The rat racer suffers from the “arrival fallacy”—the false belief that reaching a valued destination can sustain happiness. Confusing relief with happiness, he continues to chase after his goals, as though simply attaining them will be enough to make him happy.”

“I define happiness as the overall experience of pleasure and meaning. Pleasure is about the experience of positive emotions in the here and now, about present benefit; meaning comes from having a sense of purpose, from the future benefit of our actions.”

“To be happy, we have to feel that, on the whole, whatever sorrows, trials, and tribulations we may encounter, we still experience the joy of being alive.”

“Goals communicate, to ourselves and to others, the belief that we are capable of overcoming obstacles.”

“Having goals or even reaching them does not guarantee that we are leading a purposeful existence. We could set ourselves the goal of scoring top grades in college or owning a large house, yet still feel empty. To live a meaningful life, we must have a self-generated purpose that possesses personal significance rather than one that is dictated by society’s standards and expectations.”

“It is easy to see why an unhappy person might take drugs if they provide him with a temporary escape from the reality of his joyless life or why someone might turn to a charismatic preacher who offers eternal happiness.”

“Often, however, we are pulled away from the life that would make us happier by internal and external forces that we have some control over—such as our habits, our fears, or other people’s expectations. Repeat this exercise regularly. Change, especially of deeply ingrained habits and patterns, does not happen overnight. Most important, once again, is to ritualize your activities.”

“In other words, I am no altruist. The ultimate reason that I do anything—whether it is spending time with my friends or doing work for charity—is that it makes me happy.”

“What does it mean to be wanted or loved for „who we really are”? To put it another way, what are we talking about when we talk about unconditional love, a phrase we throw around in the bedroom, the children’s room, the classroom? Do we mean that we want someone to love us for no reason? To love us no matter what? Are we saying that love needs no justification?”

“Psychologist Elaine Hatfield, who studies relationships, shows that people do not like being “overpaid” or “underpaid” in a relationship. People feel more content, and relationships are more likely to prosper, when both partners see the relationship as equitable.”

“To cultivate genuine intimacy the focus in a relationship must shift from the desire to be validated—seeking approval and praise—to the desire to be known.”

“The problem is that movies end where love begins. It’s the living happily ever after that poses the greatest challenge; it’s after the sun sets that difficulties often rise.”

“To realize, to make real, life’s potential for the ultimate currency, we must first accept that “this is it”—that all there is to life is the day-to-day, the ordinary, the details of the mosaic. We are living a happy life when we derive pleasure and meaning while spending time with our loved ones, or learning something new, or engaging in a project at work. The more our days are filled with these experiences, the happier we become. This is all there is to it.”

Scenariu simplu. Se ia una bucata psihopat / pervers / voyeur / exhibiționist. I se da un calculator cu internet. Este lasat sa caute pe google tot ce-i trece prin lobul frontal. Si iata ce rezulta:

“cum se fute” -  teoria ca teoria, practica ne omoara

“lamaia pentru sex” -    suna … foarte, foarte acru

“cum se fute doi copii” -   pun pariu pe 200 de euro ca cel care a cautat asta era un belgian de circa 40-50 de ani, care umbla cu un pardesiu cu buzunarele pline de acadele

“fetite la bichini linga ferari” -    avea dreptate Basescu cand zicea ca scoala romaneasca produce numai dobitoci

“panarame de futut” -     vezi str. Matasari

“strip an pula goala” -     strip-teaseul masculin ar trebui interzis prin lege

“curriculum vitae pierre de hillerin” -    ce?

“cum se fute o mama” -     bai, Oedip… iar ai intrat pe net?

“holden caulfield peste 10 ani” -     peste 10 ani, Holden Caulfield a ajuns sef de sectie la Microsoft, conduce un volvo si locuieste in suburbii, intr-o casa parter si etaj, face barbecue in fiecare week-end si are un golden retriever.

“filme cu fete violate reale” -      ar trebui sa ne ingrijoreze trecutul tau?

“neveste prinse la futut” -     din seria “test de fidelitate”

“sex: cum se fute sotia mea” -      e cel putin interesant ca tu nu stii dar vrei sa-ti explice altii

Ce-am mai citit:

1. “Ghidul Utilizatorului pentru Kitul de instalare Romtelecom Clicknet”
- o lectura fundamentala. rezultatele se vor vedea cam in 2 zile, cand o sa revin in secolul XXI printr-un internet bun, nu rabla asta de 60kb/secunda pe care-o am acum.

2. Jean-Claude Carriere – “Povestiri filozofice din lumea intreaga. Cercul mincinosilor 2″
- o colectie de snoave, anecdote, fabule si povesti, culese de Jean-Claude Carriere, considerate ca avand semnificatii profunde. Din punctul meu de vedere un mare esec. Cu greu am rabdat sa o parcurg pe toata. I want my money back.

3.Christopher Moore – “Mielul: Evanghelia dupa Biff, tovarasul de joaca al lui Iisus”
- merita un review separat. va fi scris in curand.

4. Tal Ben-Shahar – “Happier”
- nu merita doar UN review separat, ci vreo 10. va fi scris aici.

==============================

Ce-am mai vazut:

1. Der Untergang
- genial. review-ul exista deja aici.

2. Glengarry Glen Ross
- film bun spre foarte bun, cu o panoplie de actori unul si unul. va avea un review.

3. The Recruit
- film tipic de suspans pentru hollywood, anii 2000. nici rau, dar cu siguranta nici bun. Colin Farrell si Al Pacino, iar actrita prezenta in film arata ca un travestit. scenariul are cateva rasturnari de situatie, dar se situeaza departe de stacheta ridicata de Fincher cu “The Game”. prea mediocru pentru un review.

4. Two for the money
- desi e un film despre vanzari si despre fotbal american, reuseste sa fie incredibil de pliiiictiiiisiiiiitooooooooor. Un Al Pacino departe de pregnanta actoriceasca obisnuita, si Matthew McConaughey banal pana la dumnezeu. review: sub nici o forma.

5. Donnie Brasco
- maratonul Al Pacino continua, de data asta fiind secondat de Johnny Depp. ( E interesenant cum in aproape toate filmele lui ( mai putin Scarface ), nu prea exista femei care sa-i dea replica lui Pacino, ci doar barbati. ) Filmul e in cu totul alta categorie decat cele doua de deasupra lui, e unul din filmele mele favorite despre mafie – the Godfather imi displace profund, btw – si nici macar nu e regizat de unul din principalii regizori asociati cu filmele de genul asta ( de Palma, Scorsese sau Coppola ), ci de Mike Newell. In mod clar, va avea un review.

=================================

Pe heavy rotation: Rakim – It’s been a long time

Capodopera! Dupa “Lola Rennt” si “Perfume: Story of a Murderer”, un alt film care ma face sa apreciez extrem de mult cinematografia germana.

Filmul ( bazat pe cartea scrisa de Traudl Junge, cea care i-a fost secretara lui Hitler din decembrie 1942 pana in aprilie 1945 ) incepe cu momentul in care tanara Junge ( jucata de Alexandra Maria Lara ) il cunoaste pe Hitler ( Bruno Ganz ). Apoi sare direct in data de 20 aprilie ‘45, aniversarea zilei de nastere a Führerului, intr-un Berlin dezolant, devastat de artileria rusa, in care populatia – atat cat a mai ramas din ea – se ascunde prin case sau incearca sa fuga. In contrast cu strazile Berlinului, in buncarul lui Hitler se desfasoara petrecerea pentru ziua lui, in egala masura de ridicol si de halucinant, cu Eva Braun ( Juliane Köhler ) dansand swing pe masa, in timp ce bombardamentele rusesti zguduie peretii camerei.

Fara a fi un film de razboi in adevaratul sens al cuvantului, filmul schimba de mai multe ori decorul intre lupta inutila si cu final implacabil care se mai da pe strazi, ultimele zvacniri ale armatei germane, cu batrani impuscati ca fiind dezertori doar pentru ca au incercat sa se ascunda de armata rusa, cu copii de 10-12 ani luptand ca soldati, etc. De cealalta parte, in adancurile buncarului, un Hitler macinat de stari contrastante, “scuturat” de parkinson, isi petrece ultimele zile ale vietii faurind in continuare planuri delirante pentru renasterea Germaniei din propria-i cenusa, formuland manevre strategice pe harta cu armate care nu mai exista, rupt total de realitate sau, dupa caz, de orice urma de umanitate, ca atunci cand decide ca populatia Berlinului trebuie sa moara pentru ca, considera el, populatia e vinovata pentru ca a permis sovieticilor sa patrunda in oras.

Starile diametral opuse prin care trece Hitler, de la iluzia grandorii data de erijarea sa in salvatorul Europei de bolsevici, pana la teama paranoica de a fi tradat de generalii sai, sunt amplificate de anturajul sau, incepand cu maresalii care se tem sa-i comunice situatia reala in care se afla armata germana pentru a nu fi executati, pana la seful propagandei naziste, Joseph Goebbels ( jucat magistral de Ulrich Matthes ), care prefera sa se piarda in idealuri goale si fanatism orbitor, decat sa estimeze situatia tarii sale intr-un mod real, sau macar uman.

In final, insa, “Der Untergang” este povestea unei comunitati, nu a unor indivizi, este povestea berlinezilor si a unui popor invins, nu istoria unor lideri bolnavi. Totul este asezonat din plin cu o cinematografie excelenta, un joc actoricesc impecabil, net superior cliseelor hollywood-iene, si muzica pe alocuri sublima, pe alocuri mai putin, a lui Stephan Zacharias.

Nota: 10/10